Traim intr-o lume in care pilonii realitătii sunt de neclintit.Privesti in jur si nu vezi nimic ciudat,orice lucru are ciclul sau normal care sa încadreaza intr-un alt ciclu,acesta la rândul lui se integreaza in ciclicitatea naturala a lucrurilor.Am tânjit intodeauna dupa ceva iesit din anonimat ceva care sa perturbe aceasta ordine banala a lucrurilor,ceva dintr-o alta lume,dar dupa multe încercări de a dezbina acest echilibru am ajuns la concluzia ca aceasta ciclicitate este inpenetrabila.
Si noaptea cea misterioasă care la orice sunet te îmbata de fica s-a dovedit a fi doar o pătura pentru cruda banalitate.
Dar… atate mituri atatea legende cu vampiri,varcolaci,fantome şi alte anormalitati, cum se poate, sa fie doar imaginatia unor oameni bolnavi,oare nu exista măcar o farama de adevara?Şi oameni care vorbesc despre magie,demoni,exorcism,nu cred că sunt doar închipuiri,poate undeva în lumea asta sau chiar aici supranaturalul domneste.
Sau poate doar obsesia mea îmi joaca feste… daca existau cum puteau sa trăiasaca in umbra oamenilor,nimeni nu i-ar fi vazut oare?Pana la urmă poate sunt doar mituri.
Sunt mituri… însă si viata dupa moarte este un mit,dar moartea totuşi există .Astfel si viata după moarte poate exista.Şi dacă nu este viată dupa moarte oare noi oameni ce rol avem,oare suntem născuţi pentru a trăi si a creea viată,născuţi pentru a muri si a pleca in uitare,născuţi pentru a trece prin aceasta lume doar pentru ca aşa trebuie?
In ziua de astăzi perceptia aupra morii este diferită de la om la om,de la religie la religie.In contextul religiei budiste moartea este o trecere către alta viată,respectiv rencarnarea în alta fiintă,însă religia noastră,crestinismul sustine ca spritul omului după moarte trece in lumea de dincolo,în rai sau în iad după faptele omului pe pământ.
Studiind fecare religie in parte ne dăm seama că moartea este diferită de la o religie la alta.Dar cu atâtea variante…pană la urmă care dintre ele înfătisează adevarata viată după moarte.
Oare eu după moarte voi mai fi tot eu,cu aceleasi simţiri,aceleasi amintiri,regrete…păcate?...Acestea făcand parte din sufletul meu înseamnă ca ele vor pleca alături de “eu-l” meu in aşa zisa “lume de dincolo”.Dar dacă tristetea si suferinţa trece granita dintre sacru si profan odată cu sufletul omului atunci…de ce multe persoane ajunse in culmea disperării,din dragoste sau prea multe greutaţi se sinucid…oare ce rost are aceasta faptă nesabuită dacă totuşi vom lua cu noi toate durerile sufletului pentru care intr-o masură sau alta vom fi judecati.
Prea multe si variate intrebări legate de acest mister al mortii imi incearcă fiinta,nu stiu dacă este normală această obsesie dar cred că orice om s-a gandit macăr o dată în viată…”Cine este?De unde vine?SI UNDE SE DUCE?”…poate eu mai mult ca oricine… nu am cuvinte sa îmi descriu sentimentele care-mi ard sufletul la simplul gând că intr-o zi voi muri..stiu suntem muritori…si eu ca o muritoare ar trebui sa-mi accept pur si simplu soarta.
Poate că aşa a vrut Dumnezeu cu toti sa murim…si totuşi gândind logic dacă toti am fi nemuritori unde s-ar ajunge…la un moment dat am distruge planeta,înmultindune la infinit…nu că acum nu suntem pe punctul de a-o distruge…
Probabil ca unele lucruri trebuie sa le acceptam asa cum sunt…moartea,viata dupa moarte sau nemurirea sunt mistere si cred ca aşa vor ramâne până la sfârsitul timpului deoarece originea lor este una divină, mult prea înaltă pentru omul efemer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu